miercuri, 29 iulie 2015

Luni, 13 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit

Vânătorii de curve
Un grup de „gardieni” ai moravurilor publice le demască pe internet pe orădencele care se prostituează în străinătate şi revin acasă pline nu doar de bani, ci şi de ifose. Pe pagina de Facebook Cancan Oradea, care a înregistrat în câteva zile o audienţă de invidiat, “vedetele” mondene ale oraşului sunt dezbrăcate de toate secretele, “justiţiarii” anonimi publicându-le fotografiile prin care acestea îşi oferă serviciile sexuale, ignorând ameninţările cu procese, cu corecţii fizice, ba chiar şi recompensele oferite pentru demascarea lor.

Pierdem „trenul”!
În timp ce Aeroportul Oradea e încă în şantier şi se amână licitarea curselor externe, Debreţinul şi-a făcut o bază de rang regional, cu curse internaţionale pentru călători şi mărfuri. În parteneriat cu o firmă privată şi după investiţii de 9 milioane euro, din care jumătate fonduri UE, în doi ani aeroportul maghiar a devenit o adevărată industrie, incluzând un incubator de afaceri, hale multifuncţionale şi centru intermodal cu legături la autostradă şi, prin calea ferată, la porturile Europei.

Lecţia de fraudă
Fraudarea masivă a Bacalaureatului la Ştei, unde 108 din 255 de candidaţi au fost eliminaţi post-factum, după examen, a fost organizată chiar de supraveghetori. Şeful Comisiei de Bac şi cei 38 de supraveghetori sunt cercetaţi pentru corupţie fiindcă au dat fiţuici elevilor, părinţii unora dintre aceştia susţinând că au „cotizat” pentru ca tinerii să poată fura examenul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu